Abu Bakr al-Baghdadi, califul autoproclamat al Statului Islamic în Irak și Siria, a supraviețuit „ca prin minune” unor raiduri efectuate de armata irakiană asupra orașului Al-Qa’im, la circa 400 de kilometri nord-vest de Bagdad, în apropiere de granița cu Siria, a anunțat primul-ministru irakian, într-un interviu pentru Al-Hayat. Premierul Haidar al-Abadi susține că, deși a supraviețuit, Al-Baghdadi, cunoscut și sub numele de Abu Du’a, este grav rănit, scrie Al-Jazeera.
Al-Baghdadi, care este cel mai vânat om din lume la ora actuală, ar fi fost transportat de oamenii săi într-un alt punct, posibil în Siria: „Uneori, este în Mosul (Irak, n.red.), dar, de cele mai multe ori, este în Siria, nu în Irak”, a mai declarat primul-ministru irakian.
Trebuie precizat, însă, că nu este prima oară când „șeicul invizibil”, cum este poreclit liderul Statului Islamic, este dat rănit sau chiar mort de diverși oficiali. Cel mai recent astfel de anunț a fost făcut în noiembrie tot de irakieni, care spuneau că Al-Baghdadi ar fi fost grav rănit în timpul unor raiduri americane. Unele informații vorbeau chiar și de un eventual deces al liderului jihadist. Aceste informații s-au dovedit a fi false, însă.
Totodată, nu trebuie ignorată nici miza politică din spatele acestor anunțuri periodice ale irakienilor, a căror armată nu poate face față mișcării sunnite.
Mai jos, vă prezentăm un fragment dintr-un profil al liderului jihadist publicat de gândul în 2014:
Nașterea șeicului
Se crede că are aproximativ 45 de ani și că numele lui adevărat este Ibrahim Awwad Ibrahim Ali al-Badri al-Samarrai. S-a născut în Samara, în nordul Irakului. Are un doctorat în Educație, obținut la Universitatea Islamică din Bagdad, la sfârșitul anilor ’90. Se mai crede că, în 2003, la momentul invaziei americane în Afganistan, era cleric într-o moschee din Bagdad. În prima fază a invaziei, a început să conducă diverse grupări rebele.
A fost capturat în 2005 și ținut în Camp Bucca, închisoare americană. Pentru că nu se știa mare lucru despre el, a fost considerat un prizonier minor, așa că, în 2009, a fost eliberat. Se crede că această perioadă în detenție ar fi fost sursa radicalizării lui. Cert este că, în anul de după eliberarea lui, a devenit liderul a ceea ce acum numim Statul Islamic (pe atunci, era ramura al-Qaida din Irak, iar liderul grupării a fost ucis). La scurt timp după, deși informațiile sunt neclare, a mers în Siria, unde a dezvoltat gruparea, mai ales de la începutul războiului civil de aici. A cucerit teritorii, a strâns sume uriașe de bani, mai ales din răpiri, după care s-a întors sau și-a trimis luptătorii în Irak.
10 milioane de dolari, prețul capului lui
Deși l-au lăsat o dată liber, americanii au realizat ulterior cât de periculos este acest doctor și l-au plasat, acum doi ani, pe poziția a doua (după Ayaman al-Zawahiri, succesorul lui Osama Bin Laden) într-un top al celor mai căutați teroriști. El nu este identificat drept lider SI, ci membru al-Qaida.
Pe capul lui Abu Du’a este pusă o recompensă de 10 milioane de dolari.